One Floreasca City este unul dintre cele mai ambițioase proiecte de dezvoltare imobiliară din București, combinând funcțiuni rezidențiale, de birouri și comerciale într-un ansamblu integrat, construit la cele mai înalte standarde de calitate. Complexitatea proiectului — dimensiunea, numărul de utilizatori, diversitatea funcțiunilor și cerințele tehnice ridicate — a impus implementarea unui ecosistem complet de sisteme ELV, proiectate și integrate de la zero. Empo Systems a fost implicată de la faza de cablare structurată, asigurând continuitatea tehnică pe toată durata execuției, până la recepția finală cu autoritățile și finalizarea lucrărilor de fit-out.
suprafață brută construită
locuri parcare subterană
sisteme ELV integrate
Recepție conformă cu autoritățile
Provocările
proiectului
Un proiect de această amploare a presupus gestionarea simultană a mai multor subcontractori și a unui volum semnificativ de lucrări tehnice coordonate cu celelalte specialități ale șantierului — structură, arhitectură, instalații MEP. Principalele provocări tehnice și manageriale au inclus:
- Coordonarea solutiilor și execuției sistemelor ELV pentru 3 clădiri rezidențiale și o clădire de birouri clasa A, cu cerințe tehnice diferențiate pe fiecare destinație.
- Integrarea a 7 subsisteme distincte — detecție incendiu, control acces, parcare, interfonie, TVCI, desfumare și infrastructură de rețea — într-un ecosistem unitar, monitorizat centralizat
- Asigurarea conformității tehnice și legale cu cerințele IGSU și IGPR pentru cladiri foarte inalte.
- Respectarea termenelor de execuție corelate cu programul general al șantierului și cu livrările de echipamente.
Soluția
implementată
Detecție și alarmare incendiu
Sistem adresabil de detecție și alarmare la incendiu, cu acoperire completă a tuturor zonelor clădirii — spații rezidențiale, birouri, parcări subterane și zone tehnice — integrat cu sistemul de desfumare și cu centrala BMS a ansamblului.
Control acces
Soluție de control acces cu cititoare și controlere pentru gestionarea accesului pe zone, niveluri și intervale orare, cu jurnalizare completă a evenimentelor și management centralizat pentru administratorii ansamblului.
Management parcare
Sistem automatizat de management al celor 1.200 de locuri de parcare subterană, cu bariere, LPR și integrare cu sistemul de control acces al ansamblului.
Supraveghere video (CCTV)
Rețea de camere IP pentru monitorizarea zonelor comune, intrărilor, parcărilor și perimetrului exterior, cu stocare centralizată și acces securizat pentru administratorii proprietății.
Interfonie
Sistem de interfonie video pentru toate unitățile rezidențiale și intrările în ansamblu, cu integrare în sistemul de control acces pentru deblocarea ușilor de la interfon.
Adresare Publica
Difuzare de mesaje vocale automate sau live pentru evacuare rapidă și sigură. Adresare zonală, integrare cu sistemul de detecție incendiu și sonorizare ambientală.
Infrastructură de rețea
Cablare structurată date-voce și fibră optică pentru backbone-ul de comunicații al ansamblului, cu echipamente active în camerele tehnice ale fiecărei clădiri.


